×

Ziua Internațională a Drepturilor Omului

Anual, în data de 10 decembrie, este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

 

În acest an a fost marcată cea de-a 75-a aniversare a unuia dintre cele mai inovatoare angajamente globale din lume: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Acest document emblematic consacră drepturile inalienabile la care fiecare persoană este îndreptăţită ca fiinţă umană – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut.

Declaraţia a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la Paris la 10 decembrie 1948 şi stabileşte, pentru prima dată, drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal. Redactată în peste 500 de limbi, declaraţia este cel mai tradus document din lume. ”Declaraţia Universală arată calea către valori şi abordări comune care pot ajuta la rezolvarea tensiunilor şi la crearea securităţii şi stabilităţii la care lumea noastră râvneşte.”, a punctat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu ocazia lansării Iniţiativei ”Drepturile Omului 75”, în decembrie 2022.

Constituția a proclamat Republica Moldova ca pe un stat de drept, democratic, în care să primeze drepturile fundamentale, fiind astfel dedicat un întreg titlul întâietății și protecției drepturilor și libertăților fundamentale.

Astăzi conștientizăm mai mult ca niciodată că este extrem de important de a lupta împotriva oricărei forme de abuz, discriminare sau atentat la drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiecărui cetățean și mai cu seamă a copiilor. Nimeni nu ar trebui lăsat în urmă și niciun drept al omului nu ar trebui ignorat.

Drepturile omului încep în familie, iar copiii noştri le învață din comportamentul şi atitudinea noastră manifestată zi de zi.

Este o zi a solidarităţii în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă sau convingeri, este un moment al victoriei raţiunii asupra ignorării, dispreţuirii şi încălcării drepturilor omului cu care se confruntă umanitatea şi care au impus întreprinderea de măsuri pentru protejarea demnităţii şi valorii umane.

Promovarea și apărarea drepturilor și libertăților ale omului este o prioritate și pentru Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului. Ne dorim o societate democratică care cultivă respectul pentru lege și oameni.

DISTRIBUIE