×

Structura

Conducerea

  • Asigură respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia copilului, protecţia socială a familiei şi copilului;
  • Conduce şi organizează activitatea Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi subdiviziunilor acesteia;
  • Reprezintă Direcţia – autoritatea tutelară teritorială în raport cu autorităţile publice, cu persoanele fizice şi juridice, la nivel naţional şi internaţional;
  • Colaborează cu structurile guvernamentale, organele de resort, cât şi cu organizaţiile non-guvernamentale întru soluţionarea problemelor beneficiarilor;
  • Monitorizează activitatea instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale în care sunt plasaţi copii rămaşi fără ocrotire părintească;
  • Elaborează proiecte, strategii anuale, pe termen mediu şi lung, de restructurare, organizare şi dezvoltare a sistemului de protecţie a copilului în mun. Chişinău.

Regulamentul-Directiei-generale-pentru-protectia-drepturilor-copilului


Direcția îngrijire alternativă și adopție

  • Ţine evidenţa la nivel municipal a familiilor social vulnerabile cu copii şi asigură accesul acestora la serviciile sociale de calitate;
  • Contribuie la asigurarea dreptului primordial al copilului de a creşte şi a se educa în mediul familial;
  • Întreprinde măsuri în vederea prevenirii instituţionalizării copiilor, realizează dezinstituţionalizarea şi (re)integrarea copiilor separaţi de părinţi în familia naturală, extinsă sau substitutivă;
  • Evaluează şi monitorizează activitatea subdiviziunilor din subordine privind evidenţa şi protecţia copiilor în situaţie de risc şi copiilor separaţi de părinţi;
  • Asigură respectarea legislaţiei privind protecţia copilului prin diferite forme de protecţie: tutelă/curatelă, adopţie, plasament în serviciu de tip familial şi rezidenţial;
  • Organizează şedinţele de instruire a solicitanţilor la adopţie, realizează procesul de potrivire şi de încredinţare a copiilor cu statut adoptabil cu potenţialii adoptatori.

Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Îngrijire Alternativă Adopție


Secția prevenirea separării de familie

  • Acordă suportului metodologic informațional autorităților tutelare locale;
  • Organizează ședințe de suport, de lucru, EMD privind examinarea cazurilor copiilor beneficiari al Serviciilor destinate copiilor din familii sau copiilor aflați în situație de risc și familiilor acestora;
  • Cooperează intersectorial în domeniul protecției copilului aflat în situație de risc;
  • Elaborează procedurilor de aplicare a reglementărilor legislației în vigoare privind serviciile destinate familiilor cu copii.
  • Coordonează realizarea accesării serviciilor, reglementată prin procedurile stabilite și emiterea dispozițiile/deciziile de accesare/admitere/exmatriculare a beneficiarilor din/în serviciile existente);
  • Identifică copii cu comportament deviant aflați în situație de stradă și acordarea asistenței acestora în conformitate cu legislația în vigoare.

Regulament de organizare și funcționare a Secției prevenirea separării de familie


Serviciul juridic

  • Înaintare acţiuni în instanţele de judecată în interesul copilului rămas fără ocrotire părintească;
  • Acordă consultaţie juridică persoanelor care au la întreţinere copii minori;
  • Înaintează propuneri în vederea modificării legislaţiei în domeniul protecţiilor drepturilor copilului;
  • Asigură componenta psihologică a sistemului de protecţie a drepturilor copilului din municipiu, realizează evaluarea psihologică şi consilierea copiilor/adolescenţilor aflaţi în dificultate şi a părinţilor /reprezentanţilor legali ai acestora;
  • Realizează medierea litigiilor între părinţi-copii din familiile aflate în dificultate.

Serviciul monitorizare, evaluare, planificare strategică și managementul calității

  • Elaborează strategii în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
  • Perfectează planuri şi rapoarte de activitate ale Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
  • Organizează, coordonează şi monitorizează activitatea instructiv-metodică în Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Direcţiile din sectoare;
  • Colaborează cu organizaţiile statale şi neguvernamentale naţionale şi internaţionale în vederea implementării programelor şi proiectelor în interesul superior al copiilor din municipiul Chişinău.

Regulamentul-sectiei-monitorizare-evaluare-planificare-strategica-si-managementul-calitatii


Serviciul comunicare și relații cu publicul

  • Asigură relaţia Direcţiei Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului cu instituţiile mass-media, informează şi sensibilizează opinia publică cu privire la problemele copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;
  • Promovează imaginea Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
  • Difuzează comunicate şi materiale de presă despre activitatea autorităţii şi a conducerii acesteia, despre politicile publice iniţiate, promovate şi realizate în domeniul de activitate al autorităţii;
  • Asigură respectarea dreptului de acces la informaţie în cadrul autorităţii şi familiarizează angajaţii DGPDC cu reglementările cadrului legislativ privind accesul la informaţie;
  • Cooperează cu Direcția Relații Publice și Buget Civil și Direcția Corespondență, Petiții și Audiență din cadrul Primăriei mun. Chișinău, în scopul asigurării unei comunicări coerente a DGPDC cu cetăţenii şi societatea civilă;

Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului Comunicare și Relații cu Publicul


Direcția resurse umane

  • Elaborează acte interne privind planificarea resurselor umane, recrutarea şi selectarea candidaţilor pentru funcţiile/posturile de muncă vacante, angajarea şi integrarea noilor angajaţi, evaluarea, remunerarea, dezvoltarea profesională, avansarea în grad de calificare, promovarea în funcţie, sancţionarea, motivarea şi eliberarea personalului;
  • Elaborează proiecte de ordine şi perfectează documentele necesare cu privire la angajare, evaluare, dezvoltare profesională, remunerare, conferire a gradelor de calificare, promovare în funcţie, sancţionare, motivare şi stimulare a personalului, transfer şi eliberare, acordare a concediilor, deplasări de serviciu, întocmirea statelor de personal.

Regulament de organizare și funcționare a Direcției Resurse Umane


Serviciul audit intern

  • Asigurarea evaluării, documentării și implementării sistemului de management al calității conform cerințelor și standardelor în domeniul social;
  • Asigurarea evaluării sistemului de control intern managerial conform standardelor naționale de audit intern în sectorul public;
  • Documentarea constatărilor și concluziilor auditului;
  • Monitorizarea implementării recomandărilor de audit, precum și a acțiunilor corective pentru remedierea neconformităților;
  • Raportarea activității subdiviziunii de audit intern;
  • Oferirea suportului metodologic în procesul remedierii neconformităților.

Regulament de organizare și funcționare a Serviciului Audit Intern


Direcția evidenţă contabilă 

  • Organizează activitatea financiar-contabilă în conformitate cu actele legislative / normative în vigoare;
  • Realizează procurarea mărfurilor şi serviciilor pentru Direcţia generală pentru protecţia drepturilor copilului şi subdiviziunile acesteia;
  • Asigură întocmirea bilanţului contabil, ţinerea şi completarea registrelor de specialitate, prezentarea dărilor de seamă instituţiilor competente, etc.

Regulamentul de funcționare a Direcției evidență contabilă


Serviciul planificare și executare bugetară

  • Menține și consolidează managementul financiar al Direcției generale pentru protecţia drepturilor copilului;
  • Realizează planificarea bugetară a Direcţiei generale pentru protecţia drepturilor copilului şi subdiviziunile acesteia;
  • Execută planul bugetar și oferă consiliere economico-financiară, raportează activitatea executării bugetului;
  • Gestionează procesul de achiziții publice.

Regulamentul Serviciului planificare și executare bugetară


Serviciul social sprijin familial

  • Consolidarea competențelor parentale pentru prevenirea timpurie a apariției riscurilor privind bunăstarea copilului;
  • Susținerea familiei/părinților în dezvoltarea rezilienței pentru a depăși situațiile în dificultate;
  • Susținerea familiei în depășirea situațiilor de risc și prevenirea separării copilului de familie;
  • Susținerea familiei în vederea reintegrării copilului în familie;

Regulament Serviciul social sprijin familial


Serviciul de asistență socială comunitară

  • Prestarea asistenței sociale la nivel de comunitate pentru prevenirea și depășirea situațiilor de dificultate la nivel de comunitate;
  • Identificarea familiilor cu copii în situații de dificultate și facilitarea accesului acestora la prestații și servicii sociale;
  • Susținerea și mobilizarea comunității în vederea prevenirii soluționării situațiilor de dificultate;

Decizia cu privire la crearea Serviciului de asistența socială comunitară