×

Semnarea acordului de parteneriat dintre Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

La data de 31 ianuarie 2023 a fost semnat acordul de parteneriat dintre Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.


Istoria muzeului începe în anul 1889, când zemstva basarabiei a organizat expoziţia agricolă şi industrială, care a şi stat la baza fondării instituţiei muzeale.

Este cel mai Vechi Muzeu din Republica Moldova. Fondat ca Muzeu Agricol, pe parcursul existenţei sale şi-a lărgit treptat domeniul de activitate, creând colecţii ce reflectă istoria naturală, natura contemporană, evoluţia societăţii umane şi cultura tradiţională de pe teritoriul Basarabiei iar mai târziu a Republicii Moldova.


 

În prezent deţine un patrimoniu de circa 135 mii de piese. A creat numeroase expoziţii care au pus în valoare lumea animală şi vegetală, bogăţiile naturale ale ţinutului, au reflectat îndeletnicirile populaţiei. Piese din colecţiile muzeului au fost prezentate la diferite expoziţii organizate în multe ţări din Europa, Asia, America şi Africa.

În cadrul muzeului se desfășoară periodic manifestări folclorice, concursuri și festivaluri naționale și internaționale, punând în valoare creații populare culese din toate zonele republicii.


» Scopul  acordului este stabilirea și reglementarea relațiilor de colaborare între  Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului în vederea implementării următoarelor obiective:

  • Organizarea unor activități/evenimente culturale și socio-educative comune;
  • Participarea la proiecte naționale și internaționale comune;
  • Schimb de experiență între specialiștii celor două instituții;
  • Cultivarea respectului față de patrimoniul cultural național și universal prin atragerea copiilor și pedagogilor organizatori la muzeu și facilitarea accesului lor la valorile culturale;
  • Transformarea patrimoniului cultural în material didactic, în instrument socio-pedagogic, în vederea completării cunoștințelor și abilităților acumulate de copii în cadrul Centrelor Comunitare pentru Copii și Tineri de pe lângă DGPDC;
  • Dezvoltarea personalității copiilor, a capacităților lor de analiză, a creativității, prin participarea la activitățile cultural-artistice din cadrul MNEIN;
  • Stimularea implicării copiilor și tinerilor, în calitate de voluntari, în activitățile de promovare a patrimoniului cultural național;
  • Punerea în valoare a talentului copiilor și tinerilor, a experienței, a resurselor umane și materiale.

 

Secția Monitorizare, Evaluare, Planificare Strategică și Managementul Calității, (022) 22 94 49

           

DISTRIBUIE