×

Procedura de obținere a ajutorului financiar în cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii a fost simplificată.

Reprezentanții subdiviziunilor sectoriale ale Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului s-au întrunit luni într-o ședință de lucru, la inițiativa viceprimarului Angela Cutasevici, unde s-a discutat despre implementarea procedurii simplificate privind acordarea ajutorului bănesc, în cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, potrivit noilor modificări.

Actele pot fi depuse în cadrul Direcțiilor pentru protecția drepturilor copilului de sector.

Cererea privind acordarea ajutorului bănesc în cadrul Serviciului de sprijin pentru familiile cu copii se depune pe numele șefului Direcției pentru protecția copilului de sector. Solicitantul va anexa la cerere următoarele acte:

o   Copia buletinului de identitate;

o   Copia certificatului de naștere al copilului/copiilor;

o   Actele de stare civilă (căsătorie, divorț, deces);

o   Certificatul de dizabilitate al copilului (după caz);

o   Dispoziția privind plasarea copilului în serviciile de plasament familial (după caz);

o   Certificatul care confirmă veniturile familiei sau dovada aflării la evidență în calitate de șomer;

o   Contractul de locațiune, de comodat sau declarația proprietarului locuinței despre darea în folosință gratuită a spațiului locativ (după caz);

o   Rechizitele bancare confirmate (după caz).

Vă puteți consulta cu specialiștii din cadrul Serviciului social de sprijin familial la următoarele numere de telefon:
🔶 Direcția pentru protecția drepturilor copilului sec. Botanica
str. Teilor 10, numărul de tel: (022) 76 35 86;
🔶 Direcția pentru protecția drepturilor copilului sec. Buiucani
str. Mihai Viteazu 2, numărul de tel:(022) 29 50 27;
🔶 Direcția pentru protecția drepturilor copilului sec. Centru
str. Bulgara 43, numărul de tel:(022) 54 65 15;
🔶 Direcția pentru protecția drepturilor copilului sec. Ciocana
str. Mircea cel Bătrân 16, numărul de tel: (022) 33 19 35;
🔶 Direcția pentru protecția drepturilor copilului sec. Râșcani
str. Serghei Lazo 27/1, numărul de tel: (022) 29 34 67;
🔶 Vă puteți consulta și la specialistul din cadrul Direcţiei Generale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului la numărul (022) 24 27 14.
DISTRIBUIE