×

Mesajul de felicitare a șefului interimar al Direcției, Lucia Caciuc, cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației

Cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației aduc sincere felicitări și urări de bine tuturor angajaților din domeniu.

Activitatea asistenţilor sociali, dincolo de faptul că este o meserie, este şi un stil de viaţă, o slujbă continuă în folosul beneficiarului. Fiecare angajat în parte, prin cutezanţă, răbdare, echilibru şi tenacitate își cunoaște misiunea, iar acolo unde vede suferință, încearcă să ajute. Zi de zi le oferiţi celor care au nevoie de asistență, nu numai ajutorul vostru profesional, ci şi afecțiune, care izvorăște din bunăvoinţa voastră.

Vă exprim întreaga recunoştinţă pentru aportul adus la dezvoltarea serviciilor sociale în domeniul protecției drepturilor copilului. Împreună am reușit să aducem speranță și zâmbete pe fețele acestor copii, am creat un spațiu protector şi schimbare pozitivă în viaţa şi inima celei mai fragile ființe – copilul.

Dumneavoastră sunteți cei care mângâiați creștetul unui copil trist, îl ghidați pe calea ce-a corectă, îi oferiți sprijin și încredere în forțele proprii, veniți cu un sfat pentru mamele disperate, contribuiți la consolidarea relației dintre părinți și copii. Vă dedicați cu suflet, dăruire și profesionalism, pentru că în acest domeniu dacă nu muncești cu dragoste, cu devotament nu obții rezultate.

Vă doresc noi succese dar şi motivaţii pentru performanţă şi perfecţiune.

Cu respect,

Șef interimar al Direcției

Lucia CACIUC

DISTRIBUIE