×

Membrii Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate s-au întrunit într-o nouă ședință

Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului a desfășurat la data de 20 august 2021, ședința Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate, unde au fost discutate 17 cazuri de profil.
Subiectele examinate de membrii Comisiei se referă la instituirea tutelei și curatelei, dezinstituţionalizarea copiilor din Școala-internat nr. 3, precum și înscrierea în Serviciul creșă și în Serviciul de zi pentru copii cu dizabilităţi din cadrul Centrului Municipal de Plasament și Reabilitare a Copiilor de Vârstă Fragedă.
În cadrul aceleiași ședințe s-au analizat dosarele cu privire la revizuirea anuală a competențelor profesionale ale asistenților parentali profesioniști.
Comisia municipală pentru protecția copilului aflat în dificultate îşi desfăşoară activitatea conform Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin Decizia CMC nr. 2/9 din 20.11.2019, şi este convocată lunar.
DISTRIBUIE