Intră tu la fericire-n casă, luând cu tine și-un copil în plasament!

Noi îți mulțumim că ești alături de echipa Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului și am decis să încheiem ziua de muncă cu o istorie adevărată a unei doamne care a schimbat viața unui copil.

„Trăim vremuri când statele şi guvernele sunt mult prea ocupate şi încadrate în lupta pandemică, care a dat peste cap existenţa noastră ca atare, iar lumea se adaptează cum poate la noile condiţii/restricţii. Propun să ieşim din zona noastră de confort şi să privim prin ochii copiilor bucuriile în pandemie.

Sunt Asistent Pariental Profesionist pentru cea mai dulce copiliţă din lume, care recent a făcut 4 anişori, iar această istorioară e scrisă doar de dragul ei.

Pandemia e Zâna Rea care a turnat apă la moara copiilor: ca şi familiile obişnuite, familiile asistenţilor parentali au avut şi au o perioadă de conectare mai profundă cu copiii aflaţi în plasament. Ca niciodată am fost mai prezenţi în viaţa lor. Cu mai mult timp rezervat jocului, mai multe creaţii plastice, activităţi interactive, iar pe de altă parte – cu mai mult telefon, calculator şi TV.

Pandemia ne-a privat de posibilitatea de a merge la mare sau la munte. (Mareaaa… cu gândul la ea, Amy a stat un an întreg, tot măsurând cele 3 costume de plajă ale ei), în favoarea oportunităţii de a petrece cât mai mult timp la ţară, la bunici. Cei care au tot stat la bloc ne vor înţelege imensitatea bucuriei care ti-o aduce o vacanţa la ţară, la bunici.

Câte posibilităţi de explorare pot oferi cei 50 de ari de pe lângă casa bunicilor! Aici stelele sunt mai luminoase, iar norii – mai pufoşi. Aici am descoperit drumul furnicilor la furnicar, am bandajat aripa unui fluture şi palmele micuţe de copil au legănat şi mângâiat tot felul de gângănii: de la cărăbuşi şi ,,gândaci de cororabili” (gândaci de Colorado) până la o cârtiţă mare şi grasă, care se înfrupta din cartofii şi ceapa bunicii.

Grădina bunicii ne-a oferit cu drag câteva soiuri de cireşi şi vişini, căpşuni şi ,,zemură” (zmeură), coacăză, pomuşoare şi mure, pe care le puteai rupe oricând îţi poftea inima. Aici am ascultat cântecul broaştelor, îmbrăţişate cu un nuc bătrân si-am învăţat să urcăm în copaci. Curtea bunicilor a fost martoră la ţupăiala veselă prin ploaia caldă de vară, iar când zăpuşeala ţi se pune cu tot dinadinsul pe suflet, băile de apă şi vântişorul răcoritor al scrânciobului, suspendat în corn, te revigorează plăcut. Tălpile noastre au cunoscut căldura ţărânii şi mângâierile ierbilor înrourate. Am urmărit împreună răsăritul miraculos al soarelui şi diversitatea de culori din nori.

La ţară am descoperit că vecina poate să-ţi aducă pe-nserate, aşa, pe nepus în masă, lapte cald de capră (… de sănătate…) sau o străchinuţă cu sarmale în frunză de vie, iar tu, în semn de mulţumire, le returnezi vasele cu un călcâi de pâine caldă sau învârtită cu vişine, coapte în cuptorul cu lemne cu multe cuvinte bune.

Când curtea bunicilor devine mică, automobilul ne poartă prin împejurimi. Astfel am descoperit cât e de frumoasă lumea din vârful Movilei Boroganului, de unde de văd satele din 4 raioane, am descoperit Austria la Mănăstirea Saharna, caşcavaluri franţuzeşti la Horodişte şi copaci uriaşi ce nu-i poţi îmbrăţişa în trei –la Vatici.

,,La păr”, ,, În deal la cruce”, ,,În plan”, ,,La fântâniţă”, ,,La Antoceni” sunt dealurile şi văile pe care le-am cutreierat în escapadele noastre, în căutarea frumosului şi ineditului.

La ţară orice zi îţi oferă nenumărate situaţii de învăţare şi te face împlinit şi fericit, deoarece fericirea e în jurul nostru. Ne rămâne doar să învăţăm a o descoperi şi a o oferi. Cineva poate să-mi reproşeze că am descoperit bicicleta. În acelaşi timp, în gând îmi vine o întrebare: au oare această libertate copiii instituţionalizaţi?

Pandemia ţi-a făcut viaţa lipsită de culori, iar fericirea nu-ţi mai trece pragul? Intră tu la fericire-n casă, luând cu tine și-un copil în plasament! Viaţa va prinde culoare!”