×

În fiecare an, pe 21 martie, în toată lumea este marcată „Ziua Internaţională a Copiilor Străzii”

Problema copiilor străzii este un fenomen încă prezent, a fost şi rămâne în actualitate.

O mare parte a copiilor străzii sunt în stradă chiar din cauza cetățenilor, care dând bani din milă, încurajează acest fenomen, iar părinţii nu sunt motivaţi să caute alte soluţii pentru supravieţuire, astfel acestor copii le este afectată copilăria şi educația, totodată îi limitează şansele la o viaţă decentă.

La fel, acestor copii le sunt încălcate drepturi fundamentale prevăzute în Legea 338/1994 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare din data de 09.09.2016, precum și drepturile enunțate în Convenția internațională din 1989/20.11.1989:

  1. dreptul de a primi o educațiecare să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității
  2. dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
  3. dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o munca ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
  4. dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
  5. dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare.
  6. dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială.
  7. dreptul la libertate de exprimare.
  8. discernământdreptul de a-și exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește.
  9. dreptul la libertate de gândire, de conștiințăși religie.
  10. dreptul la libertate de asociere, în structuri formale și informale, precum și dreptul la libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
  11. dreptul la odihnă și vacanță.
  12. dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violentăneglijentăabuzsau rele-tratamente.
  13. dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.

În cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului activează Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă. Acesta și-a început activitatea la data de 15 februarie 2019, specializat în prestarea serviciilor de îngrijire, în regim de zi, a copiilor în situație de stradă în vederea (re)integrării sociale și familiale a acestora.

Din data de 12 ianuarie, 2021 Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă și-a extins activitatea și prestează servicii de plasament și pe timp de noapte. În cadrul serviciului pot fi cazați concomitent 10 copii, iar în prezent de aceste servicii beneficiază zilnic 3-5 minori.

Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă prestează un spectru larg de servii care variază în funcție de necesitățile copiilor:

  • Alimentație;
  • Igienă personală;
  • Spălarea și schimbarea hainelor;
  • Formarea deprinderilor de viață (autoservire, pregătirea bucatelor, spălarea veselei, strânsul mesei, spălatul hainelor, menaj, igienă personală etc.);
  • Dezvoltarea abilităților cognitive, de comunicare și de comportament;
  • Suport în studierea și asimilarea programelor de studii;
  • Consiliere și reabilitare psihosocială a copiilor (individual și de grup);
  • Facilitarea accesului și insoțirea acestora la serviciile din comunitate (educație, sănătate, cultură);
  • Conlucrarea cu autoritățile tutelare de la locul de trai al copilului în scopul reîntoarcerii copilului în familia biologică/extinsă sau servicii sociale;

Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă, din data deschiderii (15 februarie 2019) pînă la moment, a oferit asistență la 47 de copii, majoritatea copiilor fiind veniți din Republică (34 copii).

Anul acesta au beneficiat de serviciile Complexului 19 copii din ei 4 copii noi luați în evidență anul curent.

Ziua Internațională a Copiilot Străzii este o oportunitate pentru orice persoană sau organizație de a se implica și a-și arăta sprijinul în promovarea drepturilor copiilor străzii.

DISTRIBUIE