”Împreună pentru Siguranța ta!” Campanie de informare prin dialog interactiv între polițiști și copii
”Împreună pentru Siguranța ta” o activitate interactivă a fost organizată pentru copiii din cadrul Serviciului social Centrul de plasament pentru copiii separați de părinți ”Copilărie, Adolescență și Familie”.
În vederea executării prevederilor Campaniei de consolidare a parteneriatului cu comunitatea, cu genericul ”Împreună pentru Siguranța ta”, ediția 2023, la data de 18 august, în Parcul ”Valea Morilor” din municipiul Chișinău, Inspectoratul de Poliţie Centru al Direcţiei de Poliţie Chișinău a dat start unei campanii de informare dedicată celor mici.
Astfel, angajații SSP al IP Centru, ai Centrului Mobil de Informare al Poliției din cadrul DP al municipiului Chișinău, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au lăsat pentru puțin timp treburile deoparte pentru o discuție interactivă cu cei mici, ca să le explice cât este de importantă siguranța lor și pericolele care îi pot paște.
Cu un mesaj de salut în deschiderea evenimentului a venit șeful SSP IP Centru, comisar principal, Sergiu MURUZ, care i-a informat pe cei mici despre scopul activității bazate pe un dialog non-formal precum și obiectivele de bază ale acțiunii îndreptate spre promovarea imaginii Poliției în societate.
Copiii au fost familiarizați de către fiecare echipă cu activitatea poliției, rolul fiecărui mijloc de transport special și tehnica din dotare. Totodată, micuții au făcut cunoștință cu cătelul ”TORO”, patrupedul implicat cu devotament în desfășurarea activităților de zi cu zi.
Cei circa 33 de copii prezenți au avut parte de emoții pozitive, iar în semn de recunoștință pentru meseria grea pe care o desfășoară polițiștii, au venit cu cuvinte de mulțumire și aplauze în adresa oamenilor legii.