DMPDC anunță funcție vacantă de asistent social în cadrul Centrului de reabilitare socială a copiilor ,,Casa Gavroche”
1.Scopul general al funcţiei:
Asistentul social se conduce în activitatea sa de Constituţia Republicii Moldova, Legea privind drepturile copilului, hotărârile Parlamentului, actele normative ale Guvernului, deciziile APL, Convenţia ONU privind drepturile Copilului, tratatele internaţionale şi regulamentul de activitate al Centrului Asistentul social se află în subordinea managerul Centrului.
2. Atribuţiile de serviciu:
- Folosirea la maxim a calităţilor umane şi competenţelor profesionale pentru a acorda suport beneficiarilor;
- Perfecţionarea continuă a cunoştinţelor în domeniul protecţiei sociale;
- Colaborarea în activitatea cu grupul de specialişti – responsabili pentru soluţionarea problemelor sociale a beneficiarilor.
- Adaptabilitate la locul de muncă şi capacitate de relaţionare.
- Se deplasează în teren pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale, la necesitate;
- Contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale comunitare și specializate;
- Asigurarea respectarea legislaţiei privind protecţia socială şi drepturile copilului;
- Acordă consultaţii copiilor aflaţi în dificultate, în vederea menţinerii integrităţii, şi după necesitate desfăşoară acţiuni de asistenţă socială, pentru suport;
- Desfăşoară activităţi personalizate prin utilizarea metodelor de identificare a necesităţilor şi tipurilor specifice ale copiilor şi aplică tehnici şi măsuri de intervenţie socială;
- Elaborează, în echipă, programe, servicii de asistenţă socială pentru categoriile de copiii
- Analizează situaţia beneficiarilor şi înaintează propuneri organelor ierarhic superioare pentru acordarea serviciilor
- Sprijină şi urmăreşte integrarea socială şi profesională a copiilor care au fost ocrotiţi sau îngrijiţi în unităţi de asistenţă socială;
- Colaborează cu unităţile de asistenţă socială din raza teritorială a organului administraţiei publice locale, urmăreşte activitatea acestora;
- Asistentul social acordă asistenţă oricărei persoane aflate în dificultate, fără discriminări (în funcţie de sex, vârstă, apartenenţă etnică sau religioasă etc.);
- Asistentul social se bazează pe principiile confidenţialităţii şi utilizării responsabile a informaţiilor obţinute în actul exercitării profesiei.
Studii: Superioare în domeniul asistenţei sociale
Experienţă profesională: Experienţă în domeniul;
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea modului de funcţionare a autorităţii publice;
- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Navigare Internet;
- Cunoaşterea limbii de stat la nivel avansat citit /scris /vorbit.
Abilităţi: Dă dovadă de onestitate în executare atribuţiilor profesionale; abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, instruire, motivare, mobilizare, soluţionare de probleme, comunicare eficientă, monitorizare.
Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Depunerea actelor de participare va avea loc la Centrul de reabilitare socială a copiilor ,,Casa Gavroche”, situat pe str. Dimo 11/5, telefon de contact 022-43-91-40, 022-43-83-50, e-mail: casa.gavroche@mail.ru ; Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Serviciul resurse umane, situat pe adresa mun. Chişinău, str. A. Vlăhuţă 3, bir. 14, telefon de contact 022-22-60-98, sau prin e-mail la adresa: resurseumane@mail.ru