×

Curs de instruire în monitorizare și evaluare

În perioada 10 – 11 octombrie 2019, șeful interimar al Direcției, Lucia Caciuc și specialiștii din cadrul DMPDC participă la cursuri regionale, desfășurate în cadrul proiectului „Evaluarea, Abordarea și Monitorizarea Reformei de Îngrijire a Copilului în Republica Moldova”. Proiectul sprijină consolidarea capacităților naționale de a evalua, aborda și monitoriza reforma sistemului de îngrijire a copilului în RM.

Cursul se desfășoară în scopul întăririi capacității în monitorizare și evaluare a decidenților și specialiștilor implicați în reforma sistemului de îngrijire a copilului la nivel municipal și raional.

La curs, formatorul, Camelia Gheorghe va prezenta participanților subiecte ce țin de planificarea strategică și operațională (definiții, etape, obiective strategice, modele logice, caracteristicile unei strategii bine elaborate), ș. a.

În timpul cursului se vor utiliza diverse modalități de instruire în funcție de principiile învățării specialiștilor pentru a asigura un caracter practic, interactiv și relevant provocărilor întâmpinate de cursanți în activitatea profesională.

Cursul este organizat de MEASURE Evaluation și finanțat de USAID.

DISTRIBUIE