CHIȘINĂU – 585 ANI. Un oraș între trecut și viitor
Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului informează că pe data de 14 iulie 2021, începând cu ora 09.00, va fi organizată o activitate consacrată marcării a 585 ani a orașului Chișinău, cu genericul: „CHIȘINĂU-585 ANI. Un oraș între trecut și viitor”.
Activitatea va avea loc în scuarul Teatrului „Ion Creangă”, str. Ghioceilor 1, unde vor participa copiii din centrele comunitare pentru copii și tineri și copiii din centrele de plasament/serviciile sociale.
Copiii vor avea posibilitatea să participe, de la ora 09.00 – 09.50, la cele 5 master class-uri amenajate de către DGPDC: origami, quilling, biser, desen și aplicație, dar și să admire o expoziție de desene.
Ulterior, se va desfășura un program artistic, la care vor evalua:
- Victoria Rașcu, cu piesa „Orașul Chișinău”;
- Daniela Pleșca, cu piesa „Sărut mâna, mamă” ;
- Patricia Copacinschi, cu piesa „Copilărie” ;
- CCCT „Atlant”, cu dansul „Hora Chișinăului”;
- Tatiana Levițchi, cu piesa „Măi bădiță cu mustață”;
- Loredana Certan, CCCT „Evrica”, cu piesa „Iubirea schimbă tot”;
- Lilia Focșa, cu piesa „Fata lelei cu mustăți”;
- Eliza Fiuiță, cu piesa ,,Mi-a dat mama glas frumos”;
- Magdalena Guțu, cu piesa „Mi-a zis mama”;
- Mașa Ciobanu, CCCT „Cosmos”, gimnastică artistică „Fantezie”;
- Maria Stoianov, cu piesa „Vals”;
- Ricky Ardezianu, cu piesele „Îmi vorbești” și „Amore no”;
- Doinița Gherman, cu piesele „Sânt iubită”, „La mulți ani” și „Zi-i bade cu fluierul”.
Activitatea este organizată cu prilejul aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului și este desfășurată de Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului în parteneriat cu Teatrul „Ion Creangă”, sub egida Primăriei municipiului Chișinău.