×

Centrul maternal – locul unde mamele își pot găsi siguranța

Ce reprezintă serviciul social Centrul maternal pentru cuplul mamă-copil?

Mamele trebuie să fie în siguranță alături de copiii lor. Pornind de la această premisă, Primăria municipiului Chișinău,  cu suportul UNICEF Moldova a lansat Serviciul social ”Centrul maternal de plasament pentru cuplul mama-copil cu vârsta mai mare de 6 ani”. Acesta activează în subordinea Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului.

 

 

Scopul Serviciului este formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale ale femeilor cu copiii cu vârsta mai mare de 6 ani, aflate în situații de dificultate. Serviciul este absolut gratuit și oferă siguranță și confidențialitate beneficiarilor. Novația acestui centru ține de capacitatea și posibilitatea de a găzdui mame cu mai mulți copiii, pentru a păstra legăturile cuplului mamă-copii.

Cine poate solicita serviciile din cadrul Centrului Maternal pentru cuplul mamă-copil?

Serviciile Centrului maternal sunt destinate pentru următoarele categorii de beneficiari: mame solitare, mame minore, victime ale violenței în familie sau traficului de ființe umane, mame provenind din familii cu venituri mici, marginalizate; mame cu copii care nu au locuință, și situația în care se află prezintă un risc major pentru siguranța și sănătatea copilului; precum și cuplurile mamă-copil/copii refugiate sau deplasate internațional din cauza războiului din Ucraina.

 

Ce servicii sunt oferite în cadrul Centrului maternal pentru cuplul mamă-copil?

În total, Centrul poate găzdui până la 7 cupluri mamă-copil/copii (7 adulți și 13 copii) concomitent, pentru o perioadă de până la 6 luni, cu posibilitatea de prelungire a plasamentului pentru încă 6 luni, în caz de necesitate.

Aici beneficiarii se pot adresa non-stop, șapte zile pe săptămână. Centrul maternal oferă cuplului mama-copil servicii de găzduire (cazare), îngrijire, educație, asistență medicală, socială, psihologică și de (re)integrare.

Beneficiarele pot fi ajutate să ajungă la  „Centrul maternal de plasament pentru cuplul mama-copil cu vârsta mai mare de 6 ani” de către angajații Poliției sau ai Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului.

În caz de necesitate, sunați la 112,  022 922 555 sau 067 100 144Liniile telefonice sunt disponibile non-stop.

Începând cu 01.09.2023, municipalitatea va asigura sustenabilitatea Serviciului din contul bugetului municipal pentru anul 2023.

Aceste acțiuni sunt realizate de Primăria Municipiului Chișinău și UNICEF Moldova în cadrul memorandumului de înţelegere Între Municipiul Chișinău și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) cu privire la acordarea asistenței tehnice pentru realizarea drepturilor copiilor și adolescenților în municipiul Chișinău.

DISTRIBUIE