×

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de specialist jurist în cadrul Serviciului resurse umane pe o perioadă determinată

În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de specialist jurist în cadrul Serviciului resurse umane pe o perioadă determinată.

       Scopul general al funcţiei:

Eficientizarea activităţii autorităţii publice prin implementarea politicii şi procedurilor moderne de lucru cu fişele de post şi personalul.

       Sarcinile de bază:

  1. Elaborarea, coordonarea, revizuirea și avizarea fișelor de post conform legislaţiei în vigoare pentru funcţiile publice;
  2. Consultarea subdiviziunilor privind elaborarea fișelor de post conform legislaţiei în vigoare;
  3. Înregistrarea şi ducerea evidenţei fişelor de post cu numărul fişei de post, denumirea funcției publice, denumirea subdiviziunii structurale;
  4. Elaborarea proiecte de ordine şi alte acte administrative în domeniul de activitate;
  5. Perfectarea acordurilor de colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale;
  6. Organizează seminare, şedinţe de lucru cu diverse structuri statele şi nestatale în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
  7. Asigură organizarea și monitorizarea activităţii Comisiei de disciplină.

Condiţiile de participare la concurs:

  1. deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exerciţiu;
  4. nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limita de vîrstă;
  5. este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  7. în ultimii 3 ani, nu a fost destituit dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  9. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs:

   Studii: superioare în domeniul dreptului sau administraţiei publice.
 Experienţă profesională: preferabil 1 an în domeniu.

   Cunoştinţe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Navigare Internet;

Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, instruire, motivare, mobilizare, soluţionare de probleme, comunicare eficientă.

Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate,flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate:

– Formularul de participare;
Copia buletinului de identitate;

  – Cazier juridic;

  – Copia carnetului de muncă;

  – Certificat medical;

  – Alte documente necesare:  Copiile diplomelor de studii şi alte certificate de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare.

Modalitatea de depunere a documentelor:

Prin poștă sau personal.

Notă:

– Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

– Cazierul judiciar şi certificatul medical pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere, în acest caz, persoana are obligaţia să completeze dosarul personal de concurs cu originalul documentelor în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Data-limită de depunere a documentelor:

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs, care va include proba scrisă şi interviul, este data de 14.03.2020.

Depunerea actelor de participare la concurs va avea loc la Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Serviciul resurse umane, situat pe adresa mun. Chişinău, str. A. Vlăhuţă 3, bir. 14, telefon de contact 022 22 60 98, sau pe adresa de email: resurse.umane.dmpdc@mail.ru

  Bibliografia concursului:

  1. Constituția Republicii Moldova;
    2. Acte legislative specifice domeniului de specialitate:
  2. Codul Muncii al Republicii Moldova din 28.03.2003;
  3. Codul Civil al Republicii Moldova;
  4. Codul administrativ al Republicii Moldova;
  5. Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  6. Legea nr.25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  7. Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
  8. Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală;
  9. Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți;
  10. Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
  11. Horărîrea Guvernului Nr. 201 din  11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Formular de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice

DISTRIBUIE