Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a Consiliului municipal Chișinău a organizat astăzi, 30.08.2022, ședința de lucru cu managerii Serviciilor de îngrijire alternativă și specialiștii principali din DPDC din sectoare responsabili de organizarea și desfășurarea Festivalului de creație incluzivă „Moldova mea, leagăn de flori!”, Ediția a III-a.
Ședința a fost moderată de Vera PȘENEAC, Șef Secție monitorizare, evaluare, planificare strategică și managementul calității.
În cadrul ședinței au fost abordate mai multe aspecte privitor la selectarea și formarea echipelor, prezentarea echipelor în scenă, participarea pe secțiuni în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a Festivalului, organizarea activităților conform Programului, responsabilitățile și măsurile de siguranță și protecție împotriva răspândirii Covid – 19.
Totodată, s-a menționat necesitatea asigurării unui climat favorabil și de siguranță pentru participanți, organizarea cât mai atractivă a activităților de agrement pentru persoanele de diferite categorii de vârstă și cu diferite tipuri de necesități speciale.