Spectacolul „Crăciunul Copiilor”
Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului vă informează că la data de 12.01.2022, în cadrul S.A. „Circul din Chișinău” s-a desfășurat spectacolul „Crăciunul Copiilor”, care i-a avut ca invitați pe copiii beneficiari de servicii sociale și anume din Serviciile sociale „Asistența parentală profesionistă” și „Casă de copii de tip familial”. Atmosfera a fost una incendiară, aducând multă bucurie pe chipurile copilașilor.
Pe această cale aducem sincere mulțumiri organizatorilor evenimentului, Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Menționăm că structurile teritoriale de asistență socială au asigurat transportul pentru copii și însoțitorii acestora, respectând rigorile stabilite de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică.