15 ani de activitate a Centrului de zi de resocializare şi dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale „Atenţie”
În contextul consemnării a 15 ani de activitatea a Centrului de zi de resocializare şi dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale „Atenţie”, șeful interimar al Direcției, Lucia Caciuc, a ținut să planteze 15 trandafiri în grădina centrului, care cu siguranță vor crește mari și frumoși pentru că vor fi udați și îngrijiți de beneficiarii centrului. Acești trandafirii oferiți cadou semnifică frumusețea și dragostea cu care își onorează responsabilitățile de serviciu angajații centrului, ghidându-i pe beneficiari în activități, oferindu-le suport și grijă.
Centrul de zi de socializare și dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale „Atenție” reprezintă o instituție destinată să acorde servicii și oportunități de dezvoltare copiilor cu dizabilități, precum și altor categorii de copii. Activitățile desfășurate sunt orientate spre stimularea dezvoltării copiilor cu necesități speciale și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități din RM, socializare, ședințe de grup cu părinții, activități de de sprijinire a familiilor beneficiare. Centrul prestează următoarele servicii: kinetoterapie, logopedie, pedagogie, psihologie, terapie ocupațională. Organizarea activității se efectuează în scopul reabilitării, dezvoltării, socializării copiilor conform programelor individuale.