×

A fost semnat un nou acord de parteneriat cu asociația non-guvernamentală Catholic Relief Services – United States Conference of Catholic Bishops

      Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului (DGPDC) a încheiat astăzi un acord de parteneriat cu asociația non-guvernamentală Catholic Relief Services – United States Conference of Catholic Bishops, Sucursala Chișinău (CRS), reprezentată de Britton Bucker.
Șeful Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, domnul Sergiu Oceretnîi, a salutat prezența oaspeților, menționând că este extrem de important să cooperăm cu parteneri de încredere, pentru a produce proiecte dinamice în vederea respectării, protecției și asigurării drepturilor copilului.
Colaborarea dintre DGPDC și CRS are drept scop consolidarea produselor vizuale disponibile întru realizarea programelor de protecție a copilului care va include proiecte de fotografie.
CRS va contracta furnizori profesioniști de servicii de comunicare, cum ar fi specialiști în comunicări strategice, fotografi, videografi, designer grafici, companii tipografice pentru a documenta și promova prin intermediul produselor vizuale procesul de realizare reformei îngrijirii cât și și succesele realizate în domeniul protecției copilului sub auspiciile DGPDC.
CRS este o organizație non-guvernamentală și implementează inițiativa globală Changing the Way We Care și are la bază 3 obiective principale;
-Promovarea îngrijirii bazate pe familie prin îmbunătățirea și implementarea de politici;
-Prevenirea separării copiilor de familie sau reintegrarea lor în familii prin intervenții de consolidare a familiei care iau în considerare dorințele și nevoile copiilor;
-Recunoașterea priorității îngrijirii bazate bazate pe familie de către o mișcare globală prin pledoarie și învățare la nivel global, regional și national pentru a promova practicile pozitive.
Prezentul acord intră în vigoare la data semnării acestuia de către Părți și rămâne în vigoare până la 31.12.2021 și poate fi supus modificărilor sau completărilor, efectuate de comun acord al Părților.
Crearea unui mediu sigur, prietenos, în care toți copiii să se simtă protejați de orice formă de abuz și neglijare, precum și reintegrarea lor în familii, sunt unele dintre prioritățile DGPDC.

DISTRIBUIE