Serviciile sociale din cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului în vizorul autorităților municipale
În scopul dezvoltării serviciilor sociale din subordinea Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului, viceprimarul municipiului Chișinău pe domeniul social, Angela Cutasevici, împreună cu șeful DGPDC, Sergiu Oceretnîi, au evaluat activitatea serviciilor prestate și condițiile de trai a beneficiarilor din cadrul Centrului municipal de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă.
În context, autoritățile municipale au purtat discuții cu administrația centrului și au convenit de comun acord să organizeze ședințe de lucru cu actorii responsabili de luarea deciziilor la nivel local (suburbii), precum și instituirea Serviciului ,,Taxi social”.
De menționat că, centrul oferă asistență copiilor în situație de risc plasați în regim de urgență și plasament planificat, femeilor gravide în ultimul trimestru de sarcină și mamelor cu copii mici de la 0 până la 3 ani, care necesită găzduire și suport în vederea prevenirii abandonului copiilor.
La fel, centrul acordă servicii și pentru copiii cu dizabilități neurologie și locomotorii, cu vârsta de 1-12 ani, în scopul reabilitării medicale a acestora, copiilor cu dizabilități până la 12 ani, oferindu-le posibilitatea familiilor să beneficieze de un repaus de maxim 30 de zile. În total, instituția are în subordine 2 servicii de plasament temporar și 4 servicii de zi.
Centrul municipal de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă are o capacitate de 109 beneficiari, la moment fiind încadrați în servicii 51 de copii, cărora le sunt oferite servicii în încăperi-complexe și specializate, precum cabinet de fizioterapie/logopedie/consiliere psihologică, sală pentru chinetoterapie și gimnastică curativă.