Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii este o formă importantă de prevenire a separării copilului de familie
Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului informează că astăzi desfășoară un seminar metodologic, cu tema: ,,Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii. Intervenții pentru asigurarea bunăstării copilului”.
Instruirea este organizată de Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului în parteneriat cu Lumos Moldova și este destinată managerilor Serviciului sprijin familial, specialiștilor principali în probleme familiei/protecția copilului aflat în conflict cu legea, supervizorilor din DPDC de sector, precum și asistenților sociali comunitari din suburbii.
Seminarul a inițiat cu mesajul de salut al șefului DGPDC, Sergiu Oceretnîi, ulterior, formatorul și managerul Lumos Moldova, Valentina Ghenciu, a prezentat Managementul de caz – metoda principală de lucru în asistența socială și Metodologia standardizată de aplicare a managementului de caz.
Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii este un serviciu social specializat care se prestează pentru familiile cu copii, în scopul prevenirii și /sau depășirii situațiilor de risc în vederea asigurării creșterii și educației copilului în mediul familial.
Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii este o formă importantă de prevenire a separării copilului de familie, deoarece el oferă familiei susţinerea creării unui mediu favorabil de creştere şi dezvoltare a copilului în mediul familial.
Prestarea serviciului de sprijin familial se bazează pe principii bine stabilite: intervenţie minimă, protecţia copilului în cadrul familiei de orice formă de abuz sau neglijare, oferirea posibilităţii copilului de a-şi realiza potenţialul personal ca membru al familiei şi/sau comunităţii, responsabilizarea părinţilor în luarea deciziilor în raport cu educarea adecvată a copiilor, oferire de sprijin, consiliere familiei.
Serviciul include activități de prevenire sau intervenţie în cazurile de abuz, neglijare sau abandon, instituţionalizării copilului, aspectelor legate de îngrijire şi educarea copilului, necesităţile copilului în procesul de dezvoltare.