Implică-te și semnalează fiecare caz de violență în public asupra copiilor

Zilnic, suntem martori la scene în care părinții își pălmuiesc copiii, strigă la ei sau îi bruschează în locuri publice. Puțini dintre noi însă realizează că violența distruge copilăria. De aceea, aplicarea violenței în public din partea părinților nu trebuie să ne lase indiferenți.

Este foarte important ca, atunci când vedem că un părinte își lovește copilul, să acționăm. Specialiștii de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) menționează că trebuie să discutăm cu părintele și să-i spunem că ceea ce face este o încălcare a legii și că, dacă nu încetează, vom fi nevoiți să chemăm poliția. S-ar putea ca părintele să nu cunoască alte metode de disciplinare a copilului și nici faptul că disciplinarea violentă a copilului este interzisă prin lege.

Totuși, trebuie să cunoaștem cum să intervenim într-un caz de abuz asupra copilului. Trebuie să ținem cont de următoarele lucruri:

• să ne adresăm calm părintelui, privindu-l în ochi și a fără a recurge la învinuiri sau amenințări;
• să nu atingem nici părintele, nici copilul, pentru a nu amplifica agresivitatea;
• să păstrăm distanța, inclusiv pentru a ne proteja de o eventuală agresiune.

Consecințele umilirii copilului în public

Potrivit specialiștilor de la CNPAC, umilirea este o experiență dureroasă pentru copil, întrucât depășește capacitatea lui de a se apăra și de a elabora rușinea și vina pe care o implică. Copiii umiliți se simt într-atât de rușinați, încât ar dori să dispară.

Umilirea copilului în public, pe termen scurt, va determina „cumințirea” acestuia și, cel mai probabil, încetarea comportamentului nedorit. Pe termen mediu și lung însă poate afecta:

• Echilibrul emoțional (anxietate, depresie, afectarea imaginii de sine, ostilitate, incapacitatea de a empatiza sau trăirea intensă a emoțiilor negative);
• Capacitatea cognitivă/de învățare (dificultate de concentrare, dificultate de memorare și evocare, lipsa inițiativei, dificultatea de a lua decizii etc.);
• Starea de sănătate (ticuri, tulburări de vorbire (balbism), tulburări de somn, tulburări alimentare, tulburări cardiovasculare, ulcer, diabet etc.);
• Atitudinea față de propria persoană și relațiile interpersonale (regresie, ostilitate sau agresiune față de alte persoane sau față de sine, accese de furie, implicare în activități compulsive sau de distanțare față de ceilalți pentru a-și gestiona tensiunea emoțională, sfidarea regulilor sau a autorității, minciună, manipulare).

Orice persoană este în drept să sesizeze autorităţile despre un caz cunoscut de violenţă asupra copilului. Dacă ești martorul unei asemenea situații, nu fi indiferent și solicită ajutor de la:

• Poliţie, prin intermediul numerelor de telefon 112 sau la aplicația;
• Specialistul responsabil de protecţia copilului din localitate (acesta poate fi primarul sau asistentul social);
• Serviciul „Telefonul Copilului”, la numărul 116111;
• Medicul de familie, asistentul medical sau Serviciul medical de urgenţă (112).

Copiii, la fel ca adulții, sunt protejați prin lege de orice manifestare a violenței. Implică-te și semnalează fiecare caz de violență în public!

Sursa: http://amicel.cnpac.org.md/

Foto-simbol: https://dacia.org.md/ce-este-abuzul-asupra-copilului