În legătură cu informațiile apărute pe rețelele de socializare cu privire la abuzurile asupra copiilor din cadrul „…orfelinatului nr. 13 din sectorul Buiucani…”, aducem la cunoștința opiniei publice că Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului s-a autosesizat
Respectiv, astăzi, la ora 08.00, o comisie compusă din specialiștii DMPDC s-au deplasat la adresa indicată pentru a verifica după semnele menționate în sesizare. Astfel, s-a constatat că nu este vorba de Casa copilului „Preafericitul Iosif”, aflat pe adresa indicată.
După mai multe încercări a fost stabilit contactul telefonic cu autoarea sesizării, fiica căreia a postat pe rețelele de socializare informația dată. Doamna a fost invitată la Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului pentru a concretiza adresa instituției menționate. În cadrul discuției, doamna a relatat că s-a produs o confuzie între ea și fiica privind adresa locației și a oferit detalii referitor la locația unde ar putea să se afle instituția în care s-au produs actele de violență asupra minorilor, despre care i-a povestit o martoră a acestor abuzuri, pe care a cunoscut-o recent.
Comisia compusă din reprezentanții Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului și reprezentanții Direcției de Poliție a mun. Chișinău s-au deplasat la alte 2 locații pentru a identifica veridicitatea informațiilor postate pe rețelele de socializare.
Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului în conlucrare cu Direcția de Poliție a mun. Chișinău continuă să investigheze faptele menționate în sesizare. Ca rezultat al acestor acțiuni vor fi luate măsurile corespunzătoare privind protecția categoriei date de copii.
Despre măsurile întreprinse vom informa suplimentar opinia publică.