×

Activitate informativă pentru copiii în situație de stradă

Astăzi, angajații Complexului de servicii sociale pentru copii în situații de stradă, au desfășurat o activitate informativ-educativă, unde au discutat cu beneficiarii despre tradițiile de Paște, oul roșu și cozonaci.
Copiii au povestit de Paștele petrecut în familie, când erau mici, de frumoasele obiceiuri, ulterior au servit prânzul în instituție.
Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă și-a început activitatea la data de 15 februarie 2019, specializat în prestarea serviciilor de îngrijire, în regim de zi, a copiilor în situație de stradă în vederea (re)integrării sociale și familiale a acestora.
Din data de 12 ianuarie, 2021 Complexul de servicii sociale pentru copii în situații de stradă și-a extins activitatea și prestează servicii de plasament și pe timp de noapte. În cadrul serviciului pot fi cazați concomitent 10 copii, iar în prezent de aceste servicii beneficiază zilnic 3-5 copii.
DISTRIBUIE