Informații utile pentru cetățeni privind Serviciile sociale: Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Atenție” și Centrul de reabilitare a copiilor cu dizabilități „Casa Speranței”
Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului informează despre Serviciile sociale Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Atenție” și Centrul de reabilitare a copiilor cu dizabilități „Casa Speranței”, care reprezintă instituții sociale, ce prestează servicii sociale specializate de dezvoltare a copiilor cu dizabilități.
Centrele au fost create și funcționează din anul 2002 ( Decizia CMC 4/19 din 31.10.2002), însă, recent regulamentele Centrelor au fost aprobate în redacție nouă prin decizia nr. 14/4 și 14/5 din 11 august 2020 a Consiliul municipal Chișinău și se află în subordinea Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului.
Capacitatea Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități „Atenție” este de 30 de copii, iar capacitatea Centrului de reabilitare a copiilor cu dizabilități „Casa Speranței” 22 de copii, cu vârsta de la 3 până la 18 ani, care locuiesc în comunitate/familie și, din cauza unor circumstanțe de orice natură, au abilități sociale reduse, capacitate scăzută de auto deservire.
Activitățile organizate în cadrul Centrelor variază în funcție de necesitățile beneficiarilor:
- activitățile zilnice se petrec individual și/sau în grupuri mici, ținând cont de vârsta, posibilități și necesități ale beneficiarilor: logopedie, ergoterapie, terapie cognitivă, motrică, ludică.
- activități cultural – distractive, recreative, de petrecere a timpului liber.
- activități de suport și asistență pentru părinți, reprezentați legali.
Centrele își desfășoară activitatea în scopul asigurării incluziunii sociale a copiilor cu dizabilități, prin sporirea competențelor sociale, dezvoltarea abilităților de auto deservire, implicarea acestora în diferite activității distractive, culturale, ocupaționale.
Admiterea beneficiarilor în Centre se realizează prin depunerea cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului la sediul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului adresa: str. Alexandru Vlăhuță 3, nr. de tel. 022 24 27 02 sau la sediul Serviciilor: Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Atenție” – adresa: str. Ion Botezătorul 1, nr. de tel. 022 54 89 54 și Centrul de reabilitare a copiilor cu dizabilități „Casa Speranței” – adresa: Vârnav 1, nr. de tel. 022 28 09 97 cu anexarea copiei buletinului de identitate, certificatului de naștere a copilului și certificatului de dizabilitate.
Admiterea sau neadmiterea beneficiarului în Serviciu se realizează prin examinarea cazului la ședința echipei multidisciplinare, care este un organ colegial constituit în cadrul Centrului din specialiștii acestuia. Competența căreia ține de examinarea problemelor privind admiterea/ieșirea copilului în serviciu, evaluarea/reevaluarea necesităților beneficiarului.
Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului oferă asistență, conform atribuțiilor funcționale la un număr impunător de copii cu dizabilități. Serviciile de reabilitare și facilitare a integrări socio-comunitare pentru copiii cu dizabilități sunt imperios necesare în scopul integrării acestora în societate, în scopul optimizării calității vieții acestor copii.