DMPDC anunță funcție vacantă de pedagog organizator în cadrul Serviciului social casă comunitară pentru copii în situație de risc (SSCCCSR)
1.Scopul general al funcţiei:
Pedagogul se conduce în activitatea sa de Constituţia Republicii Moldova, Legea privind drepturile copilului, hotărârile Parlamentului, actele normative ale Guvernului, deciziile APL, Convenţia ONU privind drepturile Copilului, tratatele internaţionale şi regulamentul de activitate al Centrului se află în subordinea managerul Centrului.
2. Atribuţiile de serviciu:
- Folosirea la maxim a calităţilor umane şi competenţelor profesionale pentru a acorda suport beneficiarilor;
- Perfecţionarea continuă a cunoştinţelor în domeniul protecţiei pedagogiei;
- Colaborarea în activitatea cu grupul de specialişti – responsabili pentru soluţionarea problemelor sociale a beneficiarilor;
- Adaptabilitate la locul de muncă;
- Capacitate relaţională;
- Se deplasează în teren pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale, la necesitate;
- Contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale comunitare și specializate;
- Promovarea unui sistem coerent de programe, măsuri și activităţi de prevenire a beneficiarului;
- Întocmirea planului tematic, instructiv- educativ şi gospodăresc orientativ privind activitatea educativă cu beneficiarii Centrului;
- Întocmeşte un referat sau o notă informativă referitor la beneficiar în care se specifică activităţile educative gospodăreşti la care a participat beneficiarul;
- Sprijină şi urmăreşte integrarea socială şi profesională a copiilor care au fost ocrotiţi sau îngrijiţi în unităţi de asistenţă socială;
- Colaborează cu unităţile de asistenţă socială din raza teritorială a organului administraţiei publice locale, urmăreşte activitatea acestora;
- Respectarea confidenţialităţii trebuie să fie necondiţionată, ea continuă chiar şi după decesul persoanei asistate;
Studii: Superioare în domeniul pedagogiei
Experienţă profesională: Experienţă în domeniu
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea modului de funcţionare a autorităţii publice;
- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Navigare Internet;
- Cunoaşterea limbii de stat la nivel avansat citit /scris /vorbit.
Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, instruire, motivare, mobilizare, soluţionare de probleme, comunicare eficientă, monitorizare.
Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Depunerea actelor de participare va avea loc la Serviciul social casă comunitară pentru copii în situație de risc (SSCCCSR), situat pe adresa Ioan Vodă Viteazul 9, tel. de contact 022- 28-58-10, e-mail: silviacolontai@mail.ru, Silvia Colontai, manager; Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Serviciul resurse umane, situat pe adresa mun. Chişinău, str. A. Vlăhuţă 3, bir. 14, telefon de contact 022-22-60-98, sau prin e-mail la adresa: resurseumane@mail.ru