Comunicat de presă privind dezmințirea informaților despre „posibilele abuzuri ” asupra copiilor din cadrul ,,Centrului municipal de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă”
Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului vine cu precizări în legătură cu diseminarea informațiilor pe rețelele de socializare a informației despre „posibilele abuzuri ” asupra copiilor din cadrul ,,Centrului municipal de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă”.
În urma unei vizite de anchetă, specialiștii Direcției municipale au constatat falsul informațiilor publicate de către cetățeanul Spânu. Fotografiile postate de dumnealui pe rețelele de socializare sunt, cel mai probabil truncate, sau sunt din arhiva personală a tatălui. Calificăm informația distribuită, drept un fals și aducem asigurări, că în cadrul acestui Centru, copiii sunt bine îngrijiți, au o stare de spirit pozitivă, și sunt în siguranță.
Cunoaștem despre faptul că subiectele media ce reflectă cazuri de violență împotriva copiilor ocupă, de regulă, primele locuri în buletinele de știri sau pe paginile ziarelor. Aceste materiale sunt consumate cu mult interes și trezesc diferite emoții din partea societății, intensitatea lor crescând odată cu dramatismul istoriei copilului – victimă. Despre tragedia sau drama unui copil bătut cu cruzime de cei care ar trebui să-l iubească și îngrijească vor vorbi sute, mii de oameni, iar peste câteva zile subiectul va fi epuizat, locul lui fiind preluat de alt eveniment social, politic sau economic.
Ce se va întâmpla, însă, cu acest copil, după prezentarea evenimentului media, puțini își pun întrebare?.. Aceste imagini vor rămâne, probabil, mult timp în spațiul public. Copilul abordat astfel azi, mâine va crește, va merge la scoală, unde colegii ar putea fi nemiloși, astfel existând riscul de a fi expus fenomenului Bullying. Cuvintele, imaginile folosite, comentariile, pot salva destine, pot proteja copiii de violență, dar pot și provoca suferință, durere, pot chiar ucide.
În acest sens, venim cu solicitarea către unii Consilieri municipali, reprezentanți mass media sau a unor Organizații neguvernamentale, de a păstra echidistanța, obiectivitatea și corectitudinea în abordarea acestor subiecte.