×

Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru

Astăzi, 7 septembrie, marcăm Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru. Această zi a fost desemnată începând cu anul 2020 în baza Rezoluţiei 74/212 adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 19 decembrie 2019.

 

Rezoluţia subliniază importanţa şi necesitatea urgentă de a sensibiliza opinia publică la toate nivelurile, precum şi de a promova şi facilita acţiunile de îmbunătăţire a calităţii aerului.

Adunarea Generală a ONU a decis să desemneze ziua de 7 septembrie drept Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru, încurajată de interesul crescând al comunităţii internaţionale pentru un aer curat şi subliniind necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, inclusiv reducerea poluării aerului, pentru protejarea sănătăţii oamenilor.

Tema subliniază nevoia urgentă de parteneriate mai puternice, investiţii sporite şi responsabilitate comună pentru depăşirea problemei poluării aerului.

Poluarea aerului, în interior şi în exterior, influenţează direct sănătatea omului şi a ecosistemelor. Cu toţii împărţim şi respirăm acelaşi aer şi, astfel, cu toţii avem responsabilitatea de a ne proteja atmosfera şi de a asigura un aer sănătos pentru toată lumea.

Poluarea aerului este cel mai mare risc pentru sănătatea mediului în vremurile noastre. Peste 99% dintre oameni respiră un aer nesigur. Expunerea poate duce la accident vascular cerebral, boli cardiace şi pulmonare, cancer şi multe altele. Aerul poluat ucide 6,7 milioane de oameni pe an, iar 2,4 miliarde de oameni sunt expuşi la niveluri periculoase de poluare a aerului casnic.

DISTRIBUIE