×

Peste 8.000 de elevi din familii defavorizate vor beneficia de ajutor material unic pentru pregătirea către noul an școlar

Primăria Municipiului Chișinău informează că 8.000 de elevi din familii defavorizate vor beneficia de sprijin financiar în contextul începerii noului an de studii 2023-2024.

Ajutorul material, în valoare de 700 lei, pentru fiecare beneficiar, se acordă în două etape. Titularii ajutorului material sau mandatarii, împuterniciți în modul corespunzător, pot ridica plățile respective de la oficiile poștale ale Î.S „Poşta Moldovei”, prin prezentarea actului de identitate, în perioada: 04.08.2023 – 04.11.2023.

Astfel, în prima etapă a programului 6427 de elevi, din clasele a II-a – IX-a și a XI-a – XII-a, au beneficiat de ajutor unic, iar pentru a doua etapă a programului, planificată pentru luna octombrie, curent, alți 1573 de elevi din clasele a I-a, a V-a și a X-a vor beneficia de ajutorul material.

De ajutor pot beneficia: familiile fără venituri sau cu venituri mici; familiile cu mulți copii; familiile monoparentale; familiile în care unul din părinți are grad de dizabilitate și familiile în care a fost instituită tutelă/curatelă (cu părinți decedați, lipsiți de drepturile părintești, inapți de muncă).

sursa: www.chisinau.md

DISTRIBUIE