Serviciul de asistență stradală din Chișinău este deja disponibil 24/24 de ore şi va găzdui copii aflați în dificultate
În acest sens, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, Direcția generală asistență socială și sănătate, Direcția generală educație, tineret și sport și Direcția de Poliție a mun. Chișinău a Inspectoratului general al Poliției, au semnat un Ordin comun, cu privire la cooperarea intersectorială în vederea identificării precoce, referirea și asistența copiilor din municipiul, care se află în condiții de risc.
Condiții mai bune!
În cadrul complexului de servicii de pe str. Miron Costin, 19/1 au fost amenajate două săli separate, pentru fete și băieți. Acestea au fost dotate cu mobilier necesar.
Reprezentanții centrului au achiziționat mai multe electrocasnice pentru confortul copiilor.
De asemenea, pentru securitatea acestora, dar și a edificiului, obiectivul va fi supravegheat atât video, cât și de un paznic.
În cadrul centrului vor putea fi cazați concomitent zece copii.
Aceștia vor locui în incinta centrului până la 45 de zile, timp în care organele competente vor identifica o soluție viabilă pentru fiecare caz în parte.
Tot aici, minorii vor beneficia de asistența specialiștilor, încadrarea în activitățile socio-educative, cât și de spațiile de recreere.